eSimplu

Programul de prevenire și reducere deșeuri – măsura ce responsabilizează mediul de business

Mediul de business actual este supus la foarte multe încercări. Cele mai importante dintre acestea sunt reprezentate de acțiuni care țin de protecția mediului înconjurător prin reducerea deșeurilor, dar și a efectelor generate de acestea.

Această măsură de reducere a deșeurilor este o obligație pe care orice întreprindere trebuie să o aibă în vedere , indiferent de natura activității sale. 

Pe fondul promovării unui mediu de business cât mai sustenabil, programul de prevenire și reducere deșeuri este o nouă măsură obligatorie prevăzută în Ordonanța de Urgență 92/2021. Această măsură trebuie respectată de către toți operatorii economici care își efectuează activitatea economică sau industrială sub prevederile unor autorizatii de mediu sai autorizatii integrate de mediu.

Ce presupune și de ce este important Programul de prevenire și reducere deșeuri?

Pentru a responsabiliza mediul de afaceri și încuraja activitățile economice să aibă un management eficient și durabil al deșeurilor, s-a propus implementarea unei măsuri care să prezinte implicarea și angajamentul pe care întreprinderile îl au asupra protecției mediului. Cu alte cuvinte, acest program a fost special creat cu scopul de prevenire și reducere a cantității de deșeuri, rezultate în urma desfășurării activităților economice din diferite sectoare de activitate.

Programul trebuie să includă informații detaliate despre modul de gestionare al aspectelor ce țin de diminuarea cantității de deșeuri și un plan bine pus la punct pentru desfășurarea optimă a activității și implementarea măsurilor necesare. Important de știut este faptul că înainte de a face orice demers în acest sens, este necesară efectuarea unui audit de mediu pentru a vedea:

  • modul de desfășurare al proceselor operaționale, 
  • punctele tari, dar și slabe ale managementului de mediu abordat;
  • măsurile care sunt aplicate și rezultatele furnizate de acestea.

Realizarea unui astfel de evaluări complexe poate fi efectuată de către o companie specializată în protecția mediului precum firma EnviroCons, care furnizează numeroase servicii și soluții de mediu personalizate pentru fiecare client în parte. 

De asemenea, fiecare întreprindere are obligația de a avea toate documentele de reglementare a activității, în acord cu prevederile legale actuale. După revizuirea tuturor documentelor necesare și realizarea auditului de mediu, Programul de prevenire și reducere deșeuri poate fi conceput și implementat mult mai eficient, fiind avute în vedere toate punctele critice ale managementului de mediu abordat la nivel organizațional.

Prin urmare, prin intermediul acestui program, operatorul economic trebuie să își îndrepte eforturile asupra prevenirii generării de deșeuri și promovării unor noi practici sustenabile de producție.

Read Previous

Nuntă cu tematică garden – Idei de decor floral

Read Next

Care sunt elementele de design interior cu dublu rol, practic si estetic?

Most Popular